Activitatea echipei manageriale în asigurarea unui învățământ de calitate la finele I semestru, anul de studii 2016 – 2017

Pe data 09 ianuarie s-a desfășurat ședința Consiliului profesoral cu tematica ”Activitatea echipei manageriale în asigurarea unui învățământ de calitate la finele I semestru, anul de studii 2016 – 2017”. Conducerea gimnaziului a făcut o analiză amplă a rezultatelor primului semestru. Principala preocupare a echipei manageriale a fost asigurarea unui învăţământ de calitate, care să ofere fiecărui elev şansa de a merge la o şcoală unde există dotări corespunzătoare, care are cadre didactice calificate, un parcurs educaţional adecvat şi o cultură organizaţională bine dezvoltată. Activitatea gimnaziului s-a desfăşurat pe baza principiului muncii şi a responsabilităţii colective, în condiţiile respectării legislaţiei şcolare şi a Metodologiilor, a Regulamentelor şi Ordinelor Ministerului Educaţiei, IŞN, OLSDÎ Cimișlia.

Întreaga activitate a fost monitorizată permanent de către conducerea gimnaziului în baza Planului de activitate prin:

  • Observaţii, schimb de opinii
  • Asistenţe la ore, debriefarea orelor asistate
  • Comunicare cu responsabili de catedre, comisii ce activează în instituţie
  • Prezentări, analize la Consiliul profesoral, la Consiliul de administraţie
  • Şedinţe de lucru, ateliere, şedinţe, dialog

Indicatori de performanţă pentru activitatea managerială:

  • Management în asigurarea calităţii
  • Resurse umane, material-financiare. Dezvoltarea resurselor
  • Curriculum
  • Rezultatele şcolare
  • Sprijin pentru dezvoltarea personală a elevilor (CES, dotaţi)
  • Formarea și atestarea cadrelor didactice.